16.01.2014

A fi sau a nu fi..normal!

Ne trebuie atat de putin pentru a fi fericiti...si totusi pretindem atatea de la viata, de la cei ce ne inconjoara, chiar si de la noi insine!
Alergam dupa fericire intr-o frenezie nebuna, iar cand parem sa o ajungem in sfarsit, uitam dupa ce alergam de fapt, sau chiar nu ne mai pasa, ori nu mai avem timp de ea!
Uitam ca toate-s efemere si ca intr-o zi vom fi poate batrani, bolnavi si vom ajunge inevitabil sa ne hranim din amintiri..Pai si ce amintiri?
In cinismul si ambitia noastra nu luam in calcul ca pierdem esentialul.
Sa ne bucuram zic de lucrurile mici, mici de tot, care ne umplu sufletul daca ne oferim ragazul de a sta 5 minute, de a sta pur si simplu si de a asculta linistea. Sa-i lasam pe cei din jur sa alerge ca nebunii, in timp ce noi pur si simplu respiram si zambim si ne bucuram ca traim!
Emotiile mele din ultimul timp se refera la familia mea perfecta, pentru care nu stiu cum sa mai multumesc Cerului noaptea, cand in sfarsit se lasa linistea, de ne putem auzi gandurile in sfarsit, dupa ore in sir de chiote si nebunii.
Nu ne putem bucura de multe ori de fericirea lor, suntem prea obositi sau plictisiti. Si nu-i pacat?
Ba da, va zic eu..

Fiecare zi ce trece astfel e pierduta. Nu ne-o mai poate da nimeni inapoi!

Ce propun?

O campanie de veselie! Molipsitoare, nebuneasca, lipsita de maturitate!

Si ce daca se uita nu stiu cine lung dupa mine ca ma trag cu trotineta, ca sar intr-un picior ca in generala sau ca mi-am cumparat husa de telefon cu Hello Kitty?
Si ce daca se asteapta toti sa ma comport ca un 'om mare'?
Si ce daca izbucnesc in ras din bun senin?
Si ce daca imi cumpar acadele si mananc vata de zahar si imi doresc sa vina vara sa ma joc cu apa cu sapun facand baloane?

Asta imi doresc si fix asta o sa fac! Promit solemn!!! Nu altora, ci mie insami!

Si pe deasupra o sa am tupeul sa sfidez toate regulile care o sa mi se impuna si care nu mi se potrivesc, da?





2 comentarii:

  1. La acadele si alte prostioare copilaresti te sustin, ca mananc dulciuri mai ceva ca in copilarie si nu ma gandesc ca sunt nocive. Or fi! Dar viata e una...Esti o norocoasa, nu e multa lume care se simte cu adevarat bine in familie.

    RăspundețiȘtergere
  2. ;)Multumesc! Am asteptat prea mult clipele astea in familie, intrucat ani de zile munca ne-a rapit unii altora, asa nu pot sa nu ma bucur de ele! Poate si de acolo, ca incep sa se mai imparta sarcinile, imi pot permite sa imi amintesc si de mine, in sfarsit! Multumesc de vizita! Pupici

    RăspundețiȘtergere