25.03.2014

Povestea permisului meu de conducere

Am asteptat cu nerabdare sa implinesc 18 ani. Motive aveam destuuule, visam independenta si posibilitati multiple de distractie la mare/ munte/ oriunde impreuna cu prietenii mei, care ha ha, nu s-au prea materializat, ca deh, pe 'vremea' mea altfel se punea problema cu parintii. Nu era NU, iar la intrebarea De ce nu?,devenita uzuala, raspunsul era mereu acelasi: 'pentru ca asa zic eu'.
Nu cred ca e o noutate pentru cititorii care se apropie de varsta mea sau care o depasesc, precum si pentru cei care au parinti mai restrictivi, ca sa nu le spun comunisti, dar deja intru in alte discutii si nu fac subiectul acestui articol.
Ca sa revin de la ce am plecat, singurul avantaj al implinirii varstei de aur a fost acceptul parintilor de a-mi pregati dosarul pentru inscrierea la scoala de soferi. Se face asadar ca in vacanta de vara de la finalul clasei a XI-a, am pus mana pe cartea de legislatie si pe tonele de chestionare disponibile.
Ma si mir ca ai mei au fost de acord, la cat erau de protectori, dar banuiesc eu ca isi pusesera in minte sa nu imi dea pe mana vreodata o masina, asa..doar ca sa fie siguri ca-s in siguranta;). Mergand pe jos si cu educatia stricta primita ceea ce includea evident si educatie rutiera, nu puteam pati mare lucru, nu???
Am pornit cu stangul, deoarece ma descurajau mai mereu, instructorul primise ordin clar sa nu cumva sa ma bage in examen daca vezi, Doamne nu-s in stare sa conduc, ceea ce il facea arogant si destul de agresiv in ceea ce ma privea.
In ziua examenului am avut o presimtire..M-am trezit prost dispusa, cu mii de emotii, afara ploua cu galeata, ai mei parinti au avut buna vointa de a ma trimite pe jos catre locul unde se tinea examenul, ceea ce mi-a dat stare proasta, iar in momentul in care am vazut scris pe chestionar nu 13, cu intrebarile cele mai lungi si mai uracioase din toate pe care le invatasem, am clacat. Am iesit din sala plangand, stiind ca voi pica. Aveam multe intrebari la care fusesem nesigura, ceea ce m-a facut sa afirm ca voi pica, cu 15 intrebari rezolvate corect. Cand insa am fost strigata sa imi iau dosarul, am avut primul soc adevarat din viata mea, picasem cu 21.
Am bocit o saptamana intreaga si mi-am jurat ca eu examen nu mai dau si pace, de ciuda si alta nu.
Intram oricum in clasa a XII-a, urma un an greu, astfel incat ai mei nu m-au mai batut la cap, satisfacuti in felul lor ca mi-am dat seama ca nu tot ce zboara se mananca..bla bla.. si ca nimic nu se obtine fara sacrificii.
Dupa sustinerea bacalaureatului, intre dosare de admitere la facultate si alte asemenea, nu am scapat si sub stresul si reprosuri de genul: 'doar nu am dat bani pe scoala de soferi degeaba', 'iti expira dosarul, eu altul nu-ti mai fac', la fix un an de la esecul vietii mele;), am acceptat sa ma prezint din nou.
Toata pregatirea mea pentru acest nou examen a durat mai putin de doua zile. Le-am explicat parintilor ca daca pic e din cauza ca nu sunt pregatita suficient si nu vreau sa ma fac de ras, insa nu am avut cu cine sa ma inteleg.
Nici nu stiu cand a trecut examenul, a fost ca un vis implinit: totul a mers struna, am avut chestionarul cel mai usor din lume pe care evident ca l-am incheiat cu 26 de puncte, politistul cel mai dragut la proba de conducere care m-a incurajat si nu m-a speriat din prima, ceea ce m-a ajutat sa prind puteri si sa ma mobilizez astfel incat sa ma ridic la inaltimea asteptarilor sale.
Si uite-asa m-am trezit soferita.
Evident ca nu am condus deloc, deloc multi ani! Cei 4 ani de facultate, din cauza ca nu am avut ce conduce, ca deh, au avut ai mei parinti grija de asta;)), urmatorii 2 ani am avut de pregatit nunta, a urmat o sarcina, ceea ce excludea condusul si apoi un bebe mic si galagios care nu imi permitea multe lucruri.
Asta pana m-am 'suparat' si am zis: GATA, vreau sa ma descurc de una singura, sa nu fiu nevoita sa merg undeva doar daca are cineva posibilitatea sau chef,  sa ma duca si sa ma aduca, sa nu mai merg cu copiii in brate prin ploaie, pe ninsoare, sa imi cumpar o paine.
Acum conduc deja de cativa ani..si o fac bine, indiferent de temerile cu care m-au alimentat cei dragi fara sa-si imagineze cat rau pot face cu o asemenea atitudine.
Am obtinut o independenta de care ma simt tare mandra!
Va sfatuiesc asadar,dragilor, sa aveti incredere in propriile puteri si sa faceti tot posibilul sa va indepliniti visul- daca il aveti- de a deveni soferi cu acte in regula, intrucat nimic nu se compara cu libertatea pe care v-o poate oferi o masina pe care doar voi sunteti stapani.

Articol scris pentru Campania Permis de Conducere, din cadrul Blog Awards, in colaborare cu pdc.ro.

3 comentarii:

  1. Giorgiana Giojoi, mai 29, 2014

    Si eu ma chinui de cativa anii sa-mi iau permisul. Adica zic ca ma duc, ma inscriu la scoala de soferi, dar renunt inainte sa ma fi inscris. Dar anul acesta mi-am propus sa-l iau pentru ca exact ca si tine imi doresc independenta si sa nu mai depind de altii.

    RăspundețiȘtergere
  2. MI-as dorii enorm si eu sa imi iau permisul, bv felicitari!!

    RăspundețiȘtergere
  3. vreau si eu sa iau permisul!!!

    RăspundețiȘtergere