Marea debarasare

Visez de ceva vreme la un stil de viața minimalist.
Mai ales ca am 3 copii cărora le trebuie milioane de lucruri, iar care nu le trebuie, le adaug eu, sa fie acolo.
Asta ca sa nu mai spun ca întreaga viața am fost cam ca harciogul.
Chit ca a fost vorba de felicitări scrise/primite in copilărie, chit ca era o lumânare ce-mi amintea de cineva anume, o mapa cu informații/bilete de avion/vouchere de călătorie, hărți din destinatiile noastre, cutii/coșulețe/ borcanele/ambalaje/reviste, haine, jucării si amintiri de tot felul etc , pe toate le-am adunat si adunat si adunat pana am ajuns in situatia de a nu mai STI ce si pe unde ar putea fi lucrurile necesare in casa, d'apoi nebuniile astea.

Nu-mi pot imagina de unde nevoia asta de a acumula toate prostiile posibile si imposibile. Inca de cand eram mica adunam toate mărgelele si pietricelele frumoase găsite.

Imi plac mult si hainele, iar norocul de a purta măsuri relativ mici si plăcerea de a beneficia de toate chilipirurile pamântului a agravat problema. O greutate ce a fluctuat in ultimii 10 ani, odata cu cele 3 sarcini a distrus orice șansa la normalitate. Sperând mereu sa ajung la greutatea inițială am păstrat lucruri care nu imi mai erau potrivite.

Copiii mi-au luat si ultima fărâma de discernământ. M-am gandit ca dupa primul copil vine al doilea si i-ar putea folosi una-alta. A doua insa a fost o fetița foarte cocheta sosita dupa vreo 4 ani jumătate, ce mi-a dat toate planurile peste cap. Nu a acceptat nici macar pijamalele de la fratele sau. Asa cam am cumpărat in continuare lucruri necesare sau ca sa fie acolo, ca-s frumoase:)!

Curățenia in casa ajunsese sa fie un coșmar. Pe toate etajerele si rafturile stăteau ticsite toate amintirile de la nunțile la care am fost si la care n-am fost :)), altfel încât atunci cand era musai sa le îndepărtez de acolo, le plasam de fapt in alta parte, ca sa le mut înapoi cu prima ocazie.
Cand ma plângeam ca n-am ajutor la curățenie, prima idee primită era cea de a aduce pe cineva sa ma ajute. Cum Dumnezeu insa sa ma ajute cineva cand doar eu știam unde pot găsi ceva in haosul acela. Ar fi trebuit sa stau cel putin o săptămana sa fac ordine inainte de a aduce acea persoana:)).
Tot citind despre eliberarea sufleteasca pe care o poate aduce o mica debarasare, încercam cu jumătate de inima sa mai dau câte ceva din casa.
S-au tot ivit ocazii, am dat o cutie, doua, trei, insa n-a fost niciodată de ajuns. Cu toate acestea, nu m-am dat bătuta.
De cel putin vreun an, ori de câte ori simțeam ca ma sufoc in propria casa, făceam un efort si scoteam câteva sacoșe de lucruri care simțeam ca ne prisosesc.
Chiar a fost un an productiv din punctul asta de vedere.

Ei bine, odata cu schimbarea adusă de începerea anului școlar, am simțit ca ar trebui sa ma eliberez si din punctul asta de vedere.

Haine de copii, haine de adulti, încălțăminte, lenjerii, paturi, prosoape, jucării, cosmetice, mici mărunțișuri.. Cutii întregi de donații.
Tuturor le-am gasit loc lângă USA de la intrare, făcând loc nu altora:)), cum as fi facut acum o vreme, ci lăsând loc mai mult de joaca si de respirat in voie.
Duminica seara am si daruit o parte din ele.  Chiar daca era seara târziu si a trebuit sa mergem cu toti copiii dupa noi..
M-am simțit eliberată, fericita, usoara si cum mai vreți voi.
Deci da, erau balast! Un balast fara de care pot trai linistita multă vreme fara a-i simți vreun moment lipsa.
Asadar voi continua. Inca mai sunt multe lucruri de care ma pot lipsi.

 In continuare voi face si alt Exercițiu:
 - Voi încerca sa merg la cumpăraturi doar cu lista in mana, pentru a evita sa merg dupa lapte si sa cumpăr toată oferta existenta doar pentru ca era la reducere. In acest fel voi elimina depozitarea a zeci  de lucruri in câte 5 exemplare, de se rup rafturile, cand in partea din spate nici nu ajung sa vad ce mai am. Plus ca risc sa expire uitate acolo, lucru care mi se întâmpla deseori.
- Voi limita cumpărarea de dulciuri pana nu se consuma cele cumparate deja, adica un dulap întreg!?!! E grav, va spun eu! Insa chiar vreau sa remediez problema, iar asta nu-mi poate aduce decat bine, in reducerea consumului ca si in reducerea sumei cheltuite pe lucruri nesănătoase.

Parca sunt alt om!
Libertatea se obține si in acest mod. Prea ne legam de lucruri , cand amintirile ar trebui păstrate in suflet.

Lectura de iunie-Nunta in Decembrie, de Anita Shreve

Sa va spun drept, abia pe la jumatatea cartii mi-am dat seama cum se numeste. Hi hi, ce ironie!

Nunta in Decembrie citita in iunie!;)

Am ales-o dintr-un teanc imens, sigura fiind, judecand dupa coperta, ca e un roman filosofic, din genul celor care mie nu imi plac deloc. Prevedeam deja ca o voi abandona dupa primele 10 pagini.

Ei bine, m-am inselat. Cartea nu e una din preferatele mele, dar nici nu mi-a displacut, e un roman psihologic, in genul acelora care iti dau de gandit si te fac sa-ti rememorezi intreaga viata.

Slava Domnului ca nu prea am ce sa regret, si slava Domnului, am pornit pe un drum pe care mi l-am dorit, nu care mi-a fost impus sau sugerat, astfel incat sa nu ma intreb candva ce-ar fi fost daca as fi luat-o la stanga si nu la dreapta.

 

 Nu stiu de unde am procurat cartea si mi-e ciuda de mor, are pret pe ea 30 de lei, asa cum am gasit si acum la o cautare rapida pe google. Ori am primit-o, ori chiar nu am idee..

De fapt, stiu ca am participat cu o serie de recenzii pe blogul celor de la serialreaders si am fost recompensata cu un colet frumos cu carti. Poate de acolo o fi.

Asadar, in ciuda copertii austere, cartea e una care te atinge la suflet.

Este vorba de cativa colegi de liceu care se reintalnesc dupa 27 de ani de la absolvire, cu ocazia unei nunti ai carei miri sunt chiar doi dintre ei, Bill si  Bridget.

Acestia, indragostiti iremediabil in timpul liceului, vazuti de toti ca si cuplul ideal, se despart din cauza infidelitatii lui si ajung casatoriti fiecare cu altcineva. La 25 de ani de la absolvire se revad si mai devreme sau mai tarziu reinnoada legatura intrerupta atat de brusc. La scurt timp dupa asta, ea este diagnosticata cu cancer si decid sa se casatoreasca, inainte de a se intampla inevitabilul.

Invitatii lor vor fi persoane care i-au cunoscut pe amandoi in adolescenta, prietenii lor de atunci.

Majoritatea nu s-au mai intalnit in acesti ani si toti au emotii cu privire la modificarile aparute dpdv fizic, realizarile materiale sau implinirea in viata de familie a lor, in raport cu a celorlalti.

Cu totii stau cu sufletul indoit din cauza constientizarii faptului ca vor fi nevoiti sa discute candva despre prietenul lor Stephen, care la ultima petrecere inainte de absolvire a sfarsit luat de valurile oceanului lasandu-i cu sufletele pustiite si cu regrete ca nu au putut face nimic pentru el. 

Situatia in sine, adica prezenta la aceasta nunta ii face sa se poarte aproape ca niste straini, moartea fiind cea care ii face sa mediteze. Mireasa de 44 de ani, care nu mai e o frumusete, s-a ingrasat si poarta o peruca sa-si mascheze scalpul afectat de chimioterapie, va fi protejata, va fi felicitata pentru cum arata, i se vor dori multi ani alaturi de mirele sau, timp in care toti vor gandi cu totul alteva.

Incet-incet se dezvaluie amaraciunile ce se ascund in spatele zambetelor fiecaruia in parte.

Bietul baiat bogat, Jerry, ambitios si uneori rautacios isi face aparitia cu limuzina, afisand un lux ostentativ, in spatele caruia se ascunde o casnicie nereusita si un copil cu deficiente.

Baiatul bun, Harrison, care a plecat tot mai departe marcat de drama mortii prietenului sau, s-a casatorit si are doi copii, dar din casnicia sa lipseste elementul surpriza. S-a gandit mereu la fata frumoasa pe care a pierdut-o pentru ca nu a fost mai indraznet si mai original, care a sfarsit prin a fi iubita lui Stephen.

Fata cea frumoasa, Nora, iubita lui Stephen, care s-a casatorit la 19 ani cu un profesor universitar, poet valoros, un barbat mai in varsta cu 30 de ani, caruia i-a dedicat toata tineretea ei. Imbolnavindu-se de cancer, acesta ii transforma viata intr-un cosmar si o izoleaza complet de lume. Se sinucide nemaisuportand durerile si boala. Ea renoveaza casa in care au locuit, transformand-o intr-un han elegant, locul actiunii acestei carti, ea fiind gazda perfecta a evenimentului.

Fata studioasa si anosta, Agnes, care nestiuta de nimeni duce o viata dubla. Cea de profesoara in liceul unde au studiat cu totii pe vremuri, de fata batrana care nu are parte de atingerea nimanui si cea de amanta a unui fost profesor, care este casatorit si are o familie a lui. Intalnirile lor sunt sporadice, in locuri ascunse, insa ea este multumita chiar si cu atat, e fericita si are gradul ei de satisfactie la gandul ca are parte de aventura in viata sa anosta, asa cum e perceputa de ceilalti.

Sportivul Rob, incurajat de familie in acest sens, pentru a nu fi diferit de ceilalti copii, care dupa absolvire isi schimba optiunea si alege muzica, devenind un pianist celebru si in acelasi timp, homosexual, implinit in viata sa de cuplu.

Stephen, steaua celor din grup, un baiat sclipitor, destept si aratos, cu sanse reale de a face cariera in domeniul sportului, un baiat provenit dintr-o familie buna, cu un tata ce si-a luat o sotie aproape de o varsta cu fiul sau, cade in patima bauturii si isi rateaza tot viitorul, lasandu-si familia indurerata si prietenii de mai sus incapabili sa treaca peste amintirea ultimei nopti in care au petrecut impreuna.

Totul se petrece la putin timp dupa marele masacru de la 11 Septembrie, eveniment ce i-a marcat pe toti, fara nici o exceptie!

In paralel se desfasoara actiunea unei povestioare scrise de Agnes, o povestioara cu talc, in asentimentul actiunii cartii( dpdv al relatiei Nora-Harrison). Innes Finch, un medic rezident sarac ajunge in Halifax in seara dinaintea unei mari explozii care s-a soldat cu moartea sau ranirea a foarte multi localnici. In casa in care a fost gazduit locuiau doua surori. Pe Hazel, sora ce frumoasa el o indrageste pe loc, insa se casatoreste cu Louise cea isterica, in urma nenorocirii care o lasa oarba si oloaga pe cea din urma.

Incheierea este una care lasa loc de interpretari.

In dimineata de dupa nunta fiecare porneste spre casa si spre viata pe care a ales sa o traiasca.

Agnes a dezvaluit tuturor secretul iubirii sale si stie ca totul s-a sfarsit intre ea si Jim, iubitul sau profesor din liceu. Are viata pustiita si ii lipseste implinirea ca mama si ca sotie, dar macar are un punct de plecare doar al ei, fara asteptari si sperante desarte.

Bridget, care pana atunci se ruga ca Dumnezeu sa ii mai ofere cativa ani de viata, sa isi vada baiatul absolvind, ea care se vedea terminata fizic si psihic, traia cu regretul ca a distrus o familie( cea a lui Bill), trece peste handicapul impus si isi da seama ca ar putea la fel de bine sa traiasca si sa recupereze acei 27 de ani pe care i-a pierdut traind departe de barbatul iubit.

 Harrison are de ales daca sa se intoarca la familia sa sau sa ramana sa traiasca alaturi de Nora dragostea de care s-au privat atatia ani. Finalul il arata langa masina, cu gandul la copiii care merita sa aiba un tata, sperand ca timpul va estompa amintirea noptii celei mai intense din intreaga sa viata, cea petrecuta alaturi de Nora.

Innes Finch o intalneste pe Hazel dupa multi ani si intre ei se infiripa ceea ce trebuia sa se intample de la inceput, lasandu-l pe Innes sa se intrebe daca sacrificiul de a fi alaturi de sora cea dificila i-a fost de ajuns, sau daca sa fie recunoscator sortii pentru viata comoda care i-a fost data si care i-a daruit un trai bun si doi copii frumosi si sanatosi. Sa se intoarca in patul cald al femeii la care a visat o viata, sau sa porneasca inapoi pe drumul lung si anevoios spre femeia cu care este casatorit?

Hmm..un exercitiu de gandire?

Sa fim generosi si sa ne gandim mereu la ceilalti in loc sa ne gandim la noi, atunci cand e de luat o decizie? (de importanta capitala, evident, nu cea de a oferi ultimii 10 lei unui sarman).

Sa traim o viata cu gandul ca ne-ar fi putut fi mai bine si nu ne este?

Sa avem mereu regrete ascunse care sa ne macine in orice clipa a existentei noastre?

Ei bine, eu asa de generoasa chiar nu sunt..

Am zis!

Ganduri, intrebari, OOTD-Ce altceva decat roz??

Ce sa fie? Ce sa fie?

Nu m-am decis inca ce sa va povestesc astazi. Am un mic haul, dar cred ca-l mai las sa creasca, sa fie mai multe lucrusoare de aratat, am cateva surprize- cadouri pe care as vrea sa le adun intr-o singura poveste, sa nu va plictisesc, am doua manichiuri si mai am cateva OOTD  in asteptare.

Azi ma simt nostalgica..tocmai am finalizat inscrierea la un concurs pe blogul celei mai frumoase mamici bloggerite, Federova si m-am luat cu povestitul de amintiri din copilarie; am sufletul la gura parca si o inima atat de derutata, incat nu stiu daca e de bine, daca e de rau.. 

Poate dupa ce publica Federova comentariul meu am sa revin cu un edit incluzand aici macar o parte, intrucat acum chiar nu imi mai gasesc cuvintele.

Mi-au trecut prin minte lucruri la care nu ma gandisem de ani de zile, nici nu stiu de unde au aparut.

Poate si de unde se apropie Vacanta Mare, pe care o asteptam candva cu inflacarare, rugandu-ma sa treaca tot mai greu, sa pot sa ma bucur tot mai mult de ea. 

Copilasul meu la toamna merge la clasa pregatitoare. Mi se rupe sufletul de mila lui, cand il vad atat de mic si stiu ce il asteapta. Am tot intrat in contact cu mici scolari si m-am ingrozit afland care este volumul de munca ce ii asteapta la o varsta atat de mica.

Bine ca am o vara intreaga sa ma obisnuiesc cu ideea!

Va las cu fotografiile pe care m-am decis sa vi le arat astazi;)

 Am purtat:
Jeansi Bershka,pe care nu-i recomand daca incercati sa ii fortati purtand o masura mai mica asa cum am facut eu;))( in ziua in cauza a cedat efectiv tesatura nu vreti sa stiti unde- la o miscare ceva mai brusca, atunci cand am coborat din masina)
Saru'mana ca s-a intamplat cand am ajuns acasa de la munca si nu de dimineata, ca aveam o ditamai fericirea sa ma intorc din drum!
Am zis ca e musai sa-i imortalizez inainte de a-i arunca la gunoi, ca erau chiar dragalasi si abia la a doua purtare. Sa ma invat minte sa mai chinui bietele haine daca nu ma incap! 
Bluza Bershka
Balerini No Name din material textil comozi si foarte ieftini, cumparati -cred -dintr-un PPT.

 Bonus nu va mai arat azi, ca m-am maimutarit destul eu;)), mai ales cand a intrat un sot harnic foc in cadru, sa imi strice mie shootingul si sa nu am de unde alege 5 poze sa va arat;)

Despre bucuria de a iubi pana la cer si inapoi

 Imi doresc sa ajung in weekend la bunicii mei, dragii mei bunici care mi-au luminat copilaria si care mi-au facut-o perfecta cu cana de lapte proaspat muls la micul dejun si bucata de mamaliga pastrata calda sub perna de la masa de seara.. care, desi sunt adult, ma asteapta tot ca pe un copil, cum m-au privit intreaga viata.
Le simt deja bucuria din inima si lacrimile din ochi, atunci cand intram valvartej in curte si desi vederea nu le mai e atat de buna cat sa ne vada prin fereastra mica a incaperii in care am crescut, totusi ne recunosc din prima clipa, dupa zgomotul pe care-l facem.
Suntem 4 acum, nu mai sunt doar eu;); Au capatat la pachet un nou nepot pe care sa-l iubeasca, in persoana sotului meu si doi prichindei care i-au transformat in strabunici.
Sunt batrani si nu tocmai in putere, ii iubim si ne iubesc si ei, asa cum doar ei stiu.
An de an mi-am sarbatorit baietelul in curtea lor, iar in acest an, luna aceasta am sarbatorit pentru prima data fetita. Am facut deranj si zgomot cat pentru o mie de copii, iar la sfarsit ne-au multumit( tot ei!!!) pentru ca am ales sa facem asta din nou alaturi de ei.
Nu vreau sa imi imaginez clipa in care acest mic obicei al nostru va lua sfarsit, vreau doar sa profit la maxim de zilele pe care le mai avem de trait alaturi de ei.
Ma rog sa fiu si eu vreodata o bunica atat de iubita.