Nu stiu alții cum sunt, insa eu is tare temătoare de intervenții de orice fel, in general.
De o săptămana de cand tot așteptam sa vina ziua de care povesteam
aici, de parca era sfârșitul lumii, am trecut prin toate stările posibile. Si nu exagerez cand spun ca intr-adevăr am simțit totul ca pe o catastrofa.
A fost oribil! De la un capat la altul!
Ziua întreaga a fost oribila.
Încărcată, foarte încărcată la munca; bine, pentru asta am zis bogdaproste, întrucât nu am avut timp efectiv sa ma gândesc prea mult si sa imi mai fac si alte griji. La 14 trebuia sa iau baiatul de la scoala. Cu mașina. Alt stres pentru mine.
La 15 trebuia sa intre intr-un concurs online ce avea sa dureze 2 ore, gândindu-ma ca dupa intervenție nu voi mai fi capabilă sa-i fiu alături.
Pentru ca laptopul nu se conecta la site, am facut logarea de pe telefon. Asta a însemnat ca nu mai stia nimeni de noi si nu am avut prezenta de spirit sa sun inainte soțul sa-i spun ca nu o sa mai putem comunica.
La 16,40 am închis testul.
I-am imbracat pe toti si am pornit spre cabinet. Acolo, surpriza! Totul închis!
Sun doctorița, care imi spune ca trebuia sa merg intr-un sat de langa noi , dar sa nu ma grăbesc prea tare, întrucât mai sunt doi pacienți in fata mea. Ii spun ca am 3 copii in mașina si-mi comunica sa las copiii undeva si sa vin la 18 , ca sigur intru atunci.
Unde sa-i las???
Am decis instantaneu sa-i lăsam acasa pe cei doi mari mari. Singuri! Pentru prima data!
Alt șoc si alte emoții de care nu aveam nevoie.
Ce sa spun? Am plecat la 17,30, am ajuns imediat. Primul pacient inca nu ieșise , a mai luat ceva timp dezinfectarea sălii, iar la al doilea pacient a durat inca o ora.
Cea mica a mea s-a agitat tot așteptând si i-a curs sânge din nas..
Mi s-a dat o fisa de cateva pagini in care am semnat de cel putin 5 ori chestii care nu mi se spuseseră. Nici macar nu stiu cum iL chema pe chirurg iar eu semnam faptul ca mi s-a povestit de către el ceea ce avea sa mi se întâmple si imi asumam toate riscurile posibile si imposibile.
Am intrat in sala de operații la ora 19, moment in care medicii au mers sa servească o pizza livrata fix atunci. La 19,15 inca așteptam..
Tensiunea care era acumulata a explodat fix pe scaunul de operație. Simteam ca nu mai începe odata, pentru ca sa ajung la momentul ăla nenorocit si ca mor daca mai simt teama aceea nebuna.
Am clacat inainte de a începe de fapt. M-am pus pe tremurat, medicul chirurg s-a enervat si mi-a vorbit aiurea, la modul ca el e aici sa faca treaba, nu sa ma aștepte pe mine sa ma calmez. Ca s-- grăbit sa intre in sala lăsându-si mâncarea si uite ce poveste ii e dat sa trăiască. Mi s-a facut greață pe loc. Am cedat si m-am apucat de plâns.
Probabil si-a imaginat ca e spiritual sau ca e cineva prea sus pus ca sa fie decent si sa dea dovada de omenie. Soțul meu mi-a spus ulterior ca probabil nenea chirurg isi imagina ca daca nu ma ia tare se prelungește agonia.
In fine, la 19,30 a început. Anestezii peste Anestezii, toate dureroase ca naiba.
Intervenția in sine nu a durut, am fost obligată sa tin ochii deschiși, sa-mi poată urmări reacțiile. Vezi, Doamne, brusc se temeau de un leșin.
Rezecția consta in tăierea gingiei si scormonirea in os cu freza si chiureta pana se înlătura țesutul mort/infectat/putrezit. Eu aveam o infecție urâta foc as zice. La 3 dinti, așadar a fost intervenție la triplu. Freza nu a fost una silențioasă, cum imi spusese doctorița, ci una pe care am auzit-o pana creier minute in șir si probabil mult timp de acum inainte.
Cand a început sutura deja ma dezmorțeam, așadar mi s-a mai oferit anestezie.
'Na si aici, na si aici - si aici , ca doar te doare!' La mișto, sa ma satur sa mai cer ceva.
Mi-a luat jumătate de noapte ca sa scap de senzația de amorțeala.
Sutura s-a facut cu o ața neagră, lunga si groasa. Un ac mare introdus prin gingie si extras cu un clește/patent , de credeam sa se rupe acolo si alta nu. S-a facut nod pe fiecare cusătura si s-a tăiat surplusul cu forfecuța.
la 20,30 am iesit pe picioarele mele, tremurând si cu sufletul si gingiile franjuri.
Am plătit 900 de lei pentru o ora de umilința si o săptămana de zbucium. Fara bon fiscal, fara nimic ce sa ateste ceea ce mi s-a facut.
Nu am putut vorbi, nu am vrut, iar de calmat m-am calmat doar dupa un plâns zdravăn, eliberator, cand m-am vazut singura.
Am ajuns acasa in jur de 21. Copiii erau ok, s-au descurcat săracii singuri.
De umflat m-am umflat instantaneu. Mi s-a modificat fizionomia si arat ca bau-bau.
Mi s-a spus sa tin tratamentul cu antibiotic pana la 7 zile, sa iau antiinflamator, care are rol si de atenuare a durerii, sa înghit saliva pentru a nu stimula sângerarea , sa nu dorm cu fata la perna, sa nu tin mana, batista , nimic la gura pentru ca generează caldura si nu e in regula. Si sa pun gheata. Am pus, insa probabil nu suficient.
Planul era sa ma umflu a doua si a treia zi de la intervenție.
Mai povestesc eu pe parcurs.
In concluzie:
Daca știam ce ma asteapta nu făceam asta de buna-voie nici moarta. Asta e de bine, întrucât totuși treaba trebuia făcută si problema rezolvată. Sper doar ca finalul a fost aici.
2-3 zile voi sta in casa, ferita de priviri curioase si de curent. Una peste alta, e iar de bine. In alte condiții as fi mers pe brânci la munca. Acum nu. Nu mai pot.
De acum e oficial. Cand nu mai pot, ma opresc si atat!
Declar solemn sa am grija de mine, pentru ca faptul ca am ajuns aici este tot o cauza a faptului ca m-am neglijat si nu mi-am facut niciodată timp pentru mine.
Am ales nuanța True Blonde, o culoare naturală si frumoasa, nedorind o schimbare dramatica și a fost foarte bine astfel. Astfel am uniformizat culoarea , lucru pe care îl doream de ceva vreme. La rădăcina s-a fixat nuanța dorita pe parul natural, in timp ce varfurile care erau mult mai blonde au fost aduse rapid in aceeași situație.
