Asta-i buna!
De la o vreme numai asta aud;))
Acum cateva luni a fost o campanie frumoasa tare, in urma careia au beneficiat o gramada de persoane de minunatiile acelea, dar eu n-am avut nici un strop de noroc.
Cat am mai suferit, nici nu va puteti inchipui:( Nu zic nu, puteam foarte bine sa pun mana sa mi le comand si singura, dar tare mare e bucuria de a primi un cadou frumos, de care sa beneficiezi in voie, atfel incat sa-ti faci o idee despre cele primite si sa comanzi apoi in cunostinta de cauza fix ceea ce ti-ar fi mai mult pe plac.
Serios vorbesc, unde te intorci, mai citesti o parere despre produsele Nutrivita!
Iar cand subiectul te atinge macar putin, putin de tot- parca devine totul mai interesant si ti se scurg ochii precum cei ai unui copil caruia doar i se arata o bombonica urmand sa o primeasca doar daca e cuminte.
In felul acesta, normal ca m-am apucat sa ma informez, intrucat mai mult decat faptul ca m-ar putea ajuta in procesul de slabire( durerea mea cea mai mare;)), nu stiam absolut nimic!
Produse dietetice si bio pot fi gasite acum pe toate strazile, depinde doar de noi sa le alegem pe cele preferate.
2 batoane inlocuiesc o masa (numai 235 kcal/masa). Slabirea
se obtine prin inlocuirea uneia sau doua mese, in cadrul unei
alimentatii lejere, conform metodei Gerlinea.
Produsele de pe site sunt multe, pentru tot ceea ce ne doare;); dintre cele care mi s-au parut cel mai la indemana pe pagina si deasemeni greu de gasit in magazinele noastre de provincie ar fi produse cu continut redus de zahar, sare si grasimi, produse fara gluten, produse diabetici....si le puteti vedea pe toate pe site-ul Gerlinea, nu de alta, dar sigur am omis o groaza de alte categorii!
Voi ati auzit de Nutrivita? Va face cu ochiul la fel de mult ca si mie ideea de a slabi inlocuind mesele copioase cu gustari delicioase si sanatoase?
nici eu nu am avut noroc, dar nu-i nimic, le incercasem si sunt super gustoase si nu ma puteam multumi cu unul :)))
RăspundețiȘtergere;)))Ce simpatica esti! Fac pariu ca si parerea mea ar fi fost aceeasi, hi hi!
Ștergereaoleuuuuuu ! ce bine ai descris !! ni se scurg ochii si ..salivam in acelasi timp :-)))
RăspundețiȘtergereEu sunt o pofticioasa..la dulce nu rezist sub nici o forma!
ȘtergereAm nimerit cand sa citesc articolul pentru ca momentan sunt la dieta :) Pupici si multe zambete.
RăspundețiȘtergere;)) Daca ai ocazia sa le incerci, sa impartasesti si cu noi experienta!
ȘtergereAm avut si eu un tester mic dar nu am avut cum sa-mi dau seama din atat daca este eficient, fetele de pe bloguiri ziceau ca ar fi eficient, acum nu stiu ce sa zic, nu am urmat o dieta stricta,, :D
RăspundețiȘtergereAm auzit ca sunt delicioase!! Numai ca sa-mi satisfac din curiozitate si din pofta si tot le-as incerca! Din cate citisem si eu pe la fete, batoanele respective inlocuiau o masa, asta pentru rezultate maxime.
ȘtergereDe mult tot citesc si eu despre produsele de la Gerlinea dar inca nu mi-am facut curaj sa mi le iau..am participat pe la tot felul de concursuri dar n-am avut noroc..si eu gandesc ca si tine..tare frumos e cand primesti un cadou si testezi produsul iar apoi stii exact ce-ti place si ce sa cumperi :D
RăspundețiȘtergereEu cred ca o sa mai fie campanii si cu siguranta o sa avem si noi sansa candva de a le testa, nu?
ȘtergereAm citit despre produsele Gerlinea doar pareri bune , cred ca merita incercat !
RăspundețiȘtergeream citit multe cuvinte de lauda pt aceste produse, mi-am dorit sa le pot testa si eu, dar n-am avut norocul sa le castig la nici un concurs la care am participat, iar ca sa le cumpar, pt o dieta, nu mi-am permis...
RăspundețiȘtergereFB. Micu Mihaela Am citit multe cuvinte de lauda despre produsele Gerlinea cred ca merita testat!
RăspundețiȘtergerebuna,frumos articolul chiar eram curioasa sa citesc despre aceste produse ,cred ca ese meritate testate,multumim !
RăspundețiȘtergereAm incercat si eu de la o blogerita un biscuite si un baton garlinea si mi-au placut mult. Insa nu mi-am putut da seama de efectele lor benefice :-)
RăspundețiȘtergereas incerca si eu
RăspundețiȘtergereLe-am incercat si eu. Cel mai mult imi plac biscuitii si milk shack-urile :)
RăspundețiȘtergerele-am incercatm sunt buune la gust :D parca tin si de foame
RăspundețiȘtergereCe bine arata! Trebuie sa le incerc :)
RăspundețiȘtergere