Cadoul care atinge sufletul

 Cui nu ii place sa primească un cadou, sa vina sa mi se arate si mie.

Asa cum mi-a plăcut sa primesc, mi-a facut mereu o mare plăcere sa si ofer, privind practic prin prisma mea, toate situațiile. Ca a fost vorba de un băiat, am mers mereu pe un set frumos de produse cosmetice, o camasa, o minge, un joc, un ceas, poate, dar daca a fost vorba de o fata, mi-am imaginat mereu ce mi-ar fi facut mie plăcere sa primesc.

Printre cadourile mele preferate, s-au numărat mereu jucariile de plus. Cat am fost mica, le așteptam si gata, cand am mai crescut insa, imi făcusem un obicei din a mi le cumpara singura. Pe drumul spre scoala si inapoi spre casa,  alta treaba nu aveam decat sa imi lungesc gâtul prin toate vitrinele, iar cand se primea marfa, va puteți imagina ca eram prima care sesiza, pierzand zeci de minute admirandu-le si studiindu-le in detaliu, pana obtineam suma necesară sa le iau acasa.

Odata cu creșterea in vârsta, crestea si dimensiunea jucăriilor pe care puneam ochii. Visam noaptea doar jucarii de plus mari!

Nu voi uita niciodată cum am carat eu acasa intr-un sac de plastic transparent, ca alta metoda nu imi oferise in acel moment magazinul, un urs de plus urias. Abia imi încapeam in piele de mândrie ca e al meu si ma amuzau teribil privirile trecatorilor, unele contrariate, altele amuzate, dar toate curioase.

Cand au început sa apară fiorii primii iubiri, mai e nevoie sa mentionez care erau cadourile preferate? Mai mici, mai mari, cu inimioare, cu mesaje vocale, jucariile de plus imi aduceau mereu cea mai mare bucurie. Am multe, le stiu povestea la fiecare in parte, stiu cand, de cine si cu ce ocazie le-am căpătat;) Țin mai bine minte aceste detalii decat lucrurile care mi se întâmpla in mod curent si evident ar fi sa imi rămână proaspete in minte. Ei, de unde atâta? Uit pana si ce am mâncat de dimineata, dar acele mici gesturi de afectiune vor rămâne proaspete in mintea mea, ca si bucuria si surpriza de a rupe ambalajul si de a vedea ce se ascunde sub el.

Am ramas complet dezamagita cand o colega de clasa si-a organizat majoratul si a ales drept cadou doua seturi de de pahare de cristal..o alta si-a dorit o imprimanta. Stiu, eram mari deja, trăim deasemeni intr-o lume pragmatica, practica pana in maduva oaselor, insa eu nu imi doream nimic decat jucării de plus gigant, cum vazusem in singurul magazin din oras care comercializa asa ceva la dimensiunile in cauza.

Pe atunci erau foarte scumpe si rare iar dorința mea a fost privita cu scepticism. Nu am primit bijuterii scumpe, mașini sau telefoane de ultima generație, cum se practica acum. Părinții mei mi-au oferit maximul pe care mi-l puteau oferi, o petrecere de ziua mea, alaturi de prietenii si colegii mei, pe care sa o tin minte peste ani, un buchet imens de flori pe care eu insa nu am dat doi bani si atât. A fost insa minunat. Pur si simplu perfect.

Știam ca ma asteapta cel mai frumos cadou din viața mea. Mi-l alesesem personal din ACEA vitrina, cel mai mare urs pe care il vazusem vreodată.

Cand am ajuns la petrecere si evident ca am tinut sa ajung înaintea invitatilor , acolo ma aștepta un urs uriaș, insa nu cel ales de mine. Al meu trebuia sa fie maro, acesta era gri. Am zis, Oh, au gresit cei de la magazin cand l-au livrat..in scurt timp insa mi-au apărut prietenii care carau de zor un sac imens.

Plină de emoții nici nu am băgat de seama ca ei trebuiau sa vina fara urs daca el deja era in bratele mele.

Imi voi aminti toată viața mea acea zi, cand m-am trezit alaturi de cei mai mari doi ursi gemeni din oras, singurele jucarii de plus gigant existente. M-am simțit cea mai norocoasa, binecuvantata cu adevărat, iar bucuria ce am simțit-o nu a putut fi evalata mult timp de la acea întâmplare.
Ursii au ramas companionii mei pe durata facultatii, i-am luat in casuta cea noua si mi-am impartit patul neincapator cu ei mereu.
Acum au ramas in casa mamei mele si ii privesc cu jind..insa stiu ca cei mici abia asteapta sa mearga acolo sa se joace cu ei, asa ca momentan i-am lasat inca la ea.